Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), formată din cei mai importanți organizatori independenți din țară, responsabili de peste 200 de concerte și 30 de festivaluri culturale, este împotriva propunerii Guvernului de a mări cota TVA aplicată pentru evenimentele culturale și de divertisment, de la 5% la 19% considerând că această măsură va avea un impact nesemnificativ asupra reducerii deficitului țării, dar un impact negativ major asupra industriei culturale locale.
Argumentele AROC sunt următoarele:
●Nivelul calității vieții din România a scăzut în ultimii ani, pe fondul instabilității economice cauzată de pandemie, crizei energetice și a războiului din Ucraina, evenimente care au dus la scumpiri majore în absolut toate sectoarele. În paralel cu asta, este un lucru știut și de bun simț că, puși în fața nevoii de a economisi bani, majoritatea oamenilor aleg să renunțe la comodități și activități extracurriculare, evenimentele numărându-se printre ele;
● Industria culturală și de divertisment a fost cea mai afectată și neglijată industrie din România ultimilor ani. Pe lângă faptul că Guvernul nici până azi nu a implementat o schemă de ajutor pentru organizatorii culturali afectați de pandemie, autoritățile publice fac concurență din greu sectorului independent, încurajând tot mai multe evenimente organizate din bani publici cu intrare liberă sau cu prețuri mult sub orice relevanță economică;
● Mărirea cu 14% a TVA-ului la bilete nu va duce la creșterea majoră a bugetului de stat. Acești bani trebuie să vină de undeva. Organizatorii vor alege fie să:
● De asemenea, mărirea TVA-ului cu 14% ar putea avea efecte devastatoare. În cazul spectacolelor cu artiștii străini, ccca. 70-80% din bugetul acestor spectacole reprezintă onorariul lor și acolo nu se aplică TVA, deci acesta nu poate fi dedus și practic TVA-ul devine o cheltuială în sine. Iar în cazul proiectelor de tip festival, o scumpire a biletelor de cca. 15% poate atrage nu doar o scădere în cumpărări, ci un real prejudiciu de imagine. Să ne aducem aminte cum a reacționat publicul larg la organizatorii de evenimente atunci când accesul era condiționat de vaccinare în 2021.
● Exercițiu de calcul: Estimarea cu privire la piața de bilete din România pe domeniile culturale și sportive este de cca. 200.000.000 EUR. La o mărire cu 14% a TVA-ului, suma ar fi de 28 MIL EUR. Ambele sume sunt derizorii pentru ce înseamnă bugetul de stat, însă au efecte negative cu privire la dinamica pieței de bilete.
● Pe termen scurt și mediu, efectele anticipate ale măririi cotei TVA vor fi bilete mai scumpe, mai puțini consumatori, mai multe evenimente cu acces liber și implicit o scădere a progresului realizat de industria culturală locală.
Industria culturală din România supraviețuiește și există nu datorită sprijinului de la stat, ci în ciuda lipsei acestui sprijin. Din punct de vedere cultural, la nivel european, România este o anomalie și o țară a extremelor. Pe de o parte:
● Suntem singura țară fără un birou de export adevărat și bine pus la punct
● Avem cele mai sărace și prost puse la punct programe de finanțări nerambursabile pentru sector
● Sectorul public face concurență sectorului privat
● Reprezentarea noastră la nivel internațional nu este printr-un birou public performant, ci prin eforturile și ambițiile unor entități private care își doresc să facă asta
● Avem o infrastructură minimă. Săli de spectacole 1.000-2.000 locuri, care ar fi probabil cele mai folosite, sunt inexistente la nivel național. Stadioanele sunt disputate cu echipe de fotbal, iar cluburile private se confruntă cu regulamente draconice.
Pe de altă parte:
● Avem mai bine de 10 festivaluri finaliste și premiate la cele mai importante premii ale industriei
● Avem organizatori care, cu reziliență, mențin țara în circuitul celor mai importante turnee din lume
● Avem promoteri care se zbat pentru scena locală și care organizează sute de evenimente cu artiști români
Într-un sector cultural care nu este nici pe departe sprijinit pe cât ar merita sau ar avea potențial, evenimentele reușesc cumva să facă performanță. Iar asta în ciuda tuturor condițiilor. Mărirea cotei TVA în acest sector nu va ajuta cu nimic țara, ci doar va servi ca încă o piedică în calea unui sector care este oricum mult subestimat.
Guvernul României ar vrea să reducă deficitul prin mai multe taxe aplicate. Dar dacă, cum îl rugăm deja de ani de zile, Guvernul ar privi doar un pic cu atenție asupra sectorului cultural, ar înțelege că adevărata valoare ar veni din sprijinirea acestui sector, nu din mărirea taxelor aplicate evenimentelor. Dacă Guvernul ar pune umărul la dezvoltarea industriei evenimentelor, beneficiile financiare ulterioare ar fi semnificativ mai mari decât cele câteva milioane de euro câștigate pe termen scurt.
În concluzie, AROC roagă cu insistență Guvernul României să revină asupra propunerii de mărire a cotei TVA pentru biletele de la evenimentele culturale și sportive. De asemenea, AROC stă la dispoziția tuturor autorităților locale și naționale cu sfaturi, consultanță și deschidere spre a aduce îmbunătățiri sectorului.