Cea mai importantă conferință dedicată industriei muzicale din România se pregătește de versiunea 2018, la Sala Thalia din Sibiu, între 26 și 28 iulie. După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export.

Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel european, va fi gata de start odată cu ediția a doua EEMC și va fi disponibil pentru participanții și invitații la conferință. Pe data de 26 iulie, producători, agenți de booking, promotori și operatori culturali din România și Europa vor asista la un spectacol susținut de cinci trupe românești, a căror selecție se va face după o înscriere prealabilă pe platforma construită special pentru acest program. Orice trupă din România se va putea înscrie, cu condiția ca piesele înscrise să fie creații originale. Selecția se va face în două etape, preselecția fiind făcută la nivel local, în timp ce selecția finală a celor cinci trupe va avea parte de un juriu internațional.

Organizator: