Jazz-ul este dintotdeauna un gen de muzică divers şi multicultural, definit astfel încă dinainte ca astfel de concepte să existe, un continuu mix de oameni, sentimente şi muzică. Pornind de la această idee, gestul de a organiza un eveniment important de jazz în Timişoara, un simbol al multiculturalismului în Romania şi în această parte a Europei, e unul natural şi deopotrivă simbolic.

Un festival muzical creează un simbol pentru oraşul care îl organizează, devine parte din identitatea lui şi o întăreşte. Festivalul JAZZ™ vine tocmai să celebreze energia culturală vibrantă a Timişoarei, în Piața Victoriei.

De ce un festival co-finanţat din fonduri publice în Timişoara? În primul rând pentru că este extrem de important să definim cultura ca un bun comun, accesibil oricui şi nu ca un produs comercial disponibil în baza unor reguli financiare. E o formă de a asuma rolul Primăriei Municipiului Timişoara ca şi garant al acestui principiu. Politica culturală este cea care poate defini societatea de mâine, una în care nu ne întrebăm doar din ce trăim, dar şi pentru ce trăim şi cum trăim împreună. E în interesul Timişoarei să găzduiască evenimente culturale de amploare, e în interesul Timişoarei să stimuleze viaţa culturală a cetăţii în toate formele ei.

www.jazztm.ro

PLAI s-a născut din dorinţa unei comunităţi de a crea un un festival cum nu au găsit în oraş. Suntem o comunitate de voluntari dedicaţi acţiunilor civice pozitive şi schimbării sociale. Suntem voluntarii care au visat la un oraş cultural activ şi care au acţionat în direcţia asta. Suntem visul pe care fiecare tânăr îl are înainte de a creşte. Suntem adulţii care au pus Muzeul Satului Bănăţean pe hartă, suntem umbrela a tot ceea ce înseamnă Ambasada, suntem forţa creativă din spatele JazzTM. Suntem Timişoara. ……iar Timişoara este un spirit progresiv în continuă dezvoltare.

Am început să creionăm prima ediţie a festivalului PLAI într-o zi de vară din 2006, după o vizită la Muzeul Satului Bănăţean. Acest loc este, în continuare, de mare importanţă pentru festival, eveniment care sa îi celebreze diversitatea şi multiculturalitatea, unul care să readucă în conştiinţa colectivă ceea ce ne-a fost lăsat ca moştenire, ceea ce ne face să fim români, bănăţeni, timişoreni.

www.plai.ro/festival/

Organizator: